furtuna

De ce mă mai strigi? Nu vezi că te trădez cu liniște? tratez, scuze
Te rog, nu mai urlaa!!Creierii mi-s deja tehui.
Nu mă mai izbi cu atâta nesaț...nu mă dezbrăca în fața unei seri a plebilor! Iar rămân goală fără strânsoarea ta.
Nu mai lăsa să ajungă la mine frânturi din ”Fur Elise”! Nu mi-au plăcut niciodată bucățile de suflet...îmi stau în gât.
Nu vezi că-s furtună năprasnică?
Distrug gânduri și trăiri și vecii tuturor! Ca un Cesar neînțeles în ale pururi veci. Dar totuși...încă îți pot purifica viscolul ce arde-n venele-ți schingiuite.
NU MAI URLA LA MINE C-O FACI DEGEABA.
Ți-ai pierdut dreptul de-a mă auzi, mi-am aruncat gândul că mă vei simți... și așa au trecut prea multe galaxii lumină prin noi.
Aud doar gândurile altora ce-s croncănituri hulpave.
M-ai amăgit cu acel urlet firesc care se propagă ca vibrația unui cutremur asuprea blocului -hăt colo!
M-ai sedus cu mângâierea unei frunze ce juca rolul unei ispite prea domolă pentru mine.
M-ai lăsat neînarmată în fața dihorilor, dar le-am închinat totem și m-au slăvit.
M-ai uitat înghețată în fața ferestrei ascultându-ți simfonia unui veac de urlete...