Iz de fân

Amintire dintr-o copilărie la țară...

Când mă ascundeam prin fân 

Sau când mă luptam cu popușoieții, 

Când furam prima cană din laptele proaspăt muls 

Când pupam vițeii pe bot 

Când fugeam prin livada bunicilor în fundul gol 

Și când nu suportam curcile

Sau când furam mâncare din casă pentru pisoi. 

Când iubeam să merg de colo colo desculță și mă înfiora senzația pe care ți-o lăsa glodul. 

Căpșunile și zmeuricile din grădină

Somnul dulce de amiază în zilele de vară  

În încăperile răcoroase ale caselor de la țară. 

Dezmierdătura cu care priveam imensul ocean ceresc și stelele navigatoare. Diminețile când simțeam roua și analizam ritualul de "a bea cafeaua" pe care îl aveau adulții. 

Să nu mai zic de primele vizite în poiată...

Și urletele venite odată cu omida când eram pe oliță în curte. 

Prima amintire cu caii- când am văzut cum se pot bucura aceste fărâme de ființe rupte din rai. Momentele când stăteam țanțoșă pe uliță cu vaca la păscut 

Sau când mă prefăceam că am pus la uscat hainele pe poartă doar ca să văd când vin vecinii acasă. Sentimentul de importanță pe care mi-l dădea un amărât de pai ce-l molfăiam. 

Fascinația pe care o aveam pentru urzici 

Dar și pentru momentele când rudele depănau amintiri. 

Colecția de biciuști pe care o avea bunicul și locul  unde le ținea, stăteam cu orele să urmăresc cum se fofila soarele printre crăpăturile lemnului. 

Și chiar și cu colecția lui impresionată, niciodată nu a lovit vreun animal și asta voi iubi până mă voi duce. Și dacă am vreun regret? E că-i n-am apucat ajunge să văd și eu beciul, locul unde se odihnea prețiosul vin. Crâmpeie de amintiri... că astea-s doar. 

Și mi-l mai aduc aminte și pe-un îndepărtat Narcis, Care mă tot aștepta sub stâlpul cu antena de la Cosmote (pe vremea când mai exista). Și zilele ploioase pe verandă... Si radioul care mergea non stop, Îl auzeam tocmai de pe uliță. Îmi amintii și de celălalt bunic, Cum încerca să mă învețe cum să-i vorbesc lui Lăbuș. 

Cum s-ar zice la români, au fost oameni buni...